Miere Crudă de Tei | ApiLand
Miere Crudă de Tei | ApiLand Ce este mierea crudă? Mierea crudă este un aliment înzestrat cu proprietăţi curative și cosmetice absolut extraordinare, cunoscute încă din timpuri străvechi. Astfel, Hipocrate folosea mierea pentru a trata boli respiratorii, intestinale sau renale şi pentru a îngriji plăgile celor răniţi în lupte. Mierea crudă sau mierea vie este mierea brută aflată în starea ei naturală, așa cum este ea extrasă din stup, care nu a fost procesată prin pasteurizare, nemodificată termic și chimic și care cristalizează în timp. Mierea crudă este unul dintre cele mai pure alimente care poate fi consumat ca atare. Aceasta conține vitamine, enzime, antioxidanți puternici și alte substanțe nutritive benefice pentru sănătatea noastră. Aceasta este indicată în alimentația bătrânilor, copiilor, femeilor gravide sau care alăptează, sportivilor, având efectul de a crește rezistența la efort fizic și intelectual și de a energiza organismul în cazuri de surmenaj, oboseală, astenie. Mierea crudă este o sursă de sănătate pentru organism, dar pentru a nu-și pierde calitățile sale excepționale, mierea nu trebuie încălzită la temperaturi de peste 40 grade Celsius. Beneficii: Calmează sistemul nervos Combate insomnia, având efect sedativ Tratează răceala și calmează bronșitele Facilitează evacuarea secrețiilor nazale Reduce spasmul digestiv și pulmonar Stimulează digestia Mierea crudă de tei este una din cele mai bune și mai apreciate sortimente de miere din lume, fiind bogată în vitamine (în special vitamina B1) și aminoacizi, și având un conținut ridicat de polen (în sedimentul ei granulele de polen ajung până la 70-80%). Mierea crudă de tei are proprietăți antiinflamatorii și antiseptice și din această cauză este utilizată atât pentru a trata răceli, tuse sau bronșite, cât și pentru a trata crampele și problemele renale. Aceasta ușurează digestia, stimulând secreția biliară. De asemenea, calmează stările nervoase, fiind recomandată persoanelor care suferă de stres și insomnii, înlăturând stările de oboseală. Acest tip de miere cristalizează foarte ușor, mai ales dacă este ținută la rece. Mierea crudă de tei cristilizată își păstrează toate proprietățile curative, acest proces fiind doar un indicator al faptului că mierea este naturală. În plus, mierea crudă de tei cristalizată este mult mai dulce decât cea lichidă. Ingrediente: miere 100% naturală de tei Mierea este recomandată copiilor peste 12 luni. De reținut! O miere prelucrată termic se găsește întotdeauna în stare lichidă. În mod natural, mierea crudă de calitate superioară cristalizează după un interval de timp mai lung sau mai scurt, în funcție de originea florală, altfel spus de raportul fructoză/glucoză. Important! Deoarece produsul include ingrediente provenite din surse naturale, acesta nu este standardizat din punct de vedere al proprietăților organoleptice. Astfel, pot exista variații privind culoarea, mirosul sau aspectul de la un lot la altul, fără a influența eficiența sau siguranța produsului.Fiecare lot de materie primă și de produs finit sunt supuse unui riguros proces de verificare, pentru asigurarea eficienței, biodisponibilității și siguranței corespunzătoare. Gramaj: 500g / 1 kg Țara de proveniență: România Producător: ApiLand
Produsul Miere Crudă de Tei | ApiLand de la ApiLand din categoria Produse apicole este selectat special pentru a îndeplini cele mai înalte standarde de calitate. Fiecare articol din gama ApiLand este conceput cu atenție la detalii, fiind recunoscut pentru fiabilitatea sa.
La OrganicShop.ro, ne dedicăm să oferim o selecție diversificată de produse premium, atent alese pentru a satisface nevoile variate ale clienților noștri. Indiferent de ce anume ai nevoie – fie că e vorba de tehnologie de vârf, modă, produse alimentare sau accesorii pentru casă – găsești opțiuni de încredere care îți pot îmbunătăți viața.
Ne mândrim cu faptul că fiecare produs din oferta noastră este verificat cu grijă pentru a asigura calitatea și satisfacția ta. Alegând articolele noastre, cum ar fi Miere Crudă de Tei | ApiLand, te asiguri că faci o investiție în produse de valoare.
Descoperă gama noastră extinsă și profită de selecția variată pe care o punem la dispoziție. Fiecare achiziție pe OrganicShop.ro este menită să aducă valoare vieții tale, indiferent de categorie sau destinație.
Nu rata ocazia de a adăuga produse de top în coșul tău de cumpărături și bucură-te de o experiență de cumpărare simplă și sigură, cu livrare rapidă și opțiuni flexibile de retur. Rămâi conectat cu ultimele noutăți și oferte speciale prin înscrierea la newsletter-ul nostru.
La OrganicShop.ro, suntem dedicați să te ajutăm să faci cele mai bune alegeri, fie că e vorba de Miere Crudă de Tei | ApiLand de la ApiLand sau de alte produse atent selectate din oferta noastră. Transformă fiecare zi într-o experiență mai bună cu produsele noastre de calitate.
Produse similare:
- Minerale & Multivitamine
- Alimente Bio
- Unturi și Creme vegetale
- Ceaiuri naturale
- Uleiuri vegetale naturale
- Fulgi şi Musli
- Legume și leguminoase
- Ciocolată
- Fructe uscate sau procesate
- Biscuiți și Gustări Bio
- Dulciuri sănătoase
- Băuturi naturale sucuri
- Paste spaghete tăieței
- Sosuri si Dressinguri
- Produse de panificație integrale
- Semințe și cereale
- Mixuri cu Ovăz
- Orez integral si BIO
- Nuci alune migdale
- Oțeturi naturale
- Făină Integrala Bio
- Seminţe şi Nuci
- Mixuri cu Turmeric
- Cafea, Cacao și Ciocolată caldă
- Dulceața & Gem Bio
- Batoane
- Produse din nucă de cocos
- Creme vegetale tertinabile
- Sucuri, Siropuri, Băuturi
- Cereale integrale
- Condimente și mirodenii Bio
- Unt
- Produse din Canepa
- Geluri Naturale
- temporar
- Uncategory
- Otet
- Dulciuri & Indulcitori Naturali
- Cosmetice
- Cosmetice Maini
- Creme de față naturale
- Cosmetice Par
- Ulei de Ricin
- Cosmetice BIO
- Deodorante naturale
- Picioare
- Manichiura
- Ingrediente cosmetice naturale
- Parfumuri
- Cosmetice cu Miere de Manuka
- Dermatocosmetice
- Argint coloidal
- Ingrijire & Igiena Intima
- Cosmetice Anti-Imbatranire/Anti-Aging
- Sapunuri
- Plaja & Protectie Solara
- Materiale Sanitare
- Machiaj eco
- Cosmetice
- Recipiente cosmetice
- Vopsea de par ecologica
- Gel dus
- Cosmetice copii
- Cosmetice coloidale
- Cosmetice ten
- Accesorii Cosmetice
- Protecție solară
- Relaxare
- Cosmetice Ochi
- Corp
- Cosmetice Uz General
- Machiaje naturale
- Cosmetice barbati
- Batoane Proteice
- Suplimente
- Produse de Slabit
- Cărți
- Produse pentru Copii
- Produse Apicole Naturale
- Cadouri
- Copii și Mămici
- Faina
- Produse Vegane
- Dermatocosmetice
- Uleiuri esențiale & Aromaterapie
- Ceaiuri doze
- Game Speciale
- Suplimente Lichide
- Detergenti
- Mamici si copii
- Tarate
- Promoţii şi Pachete
- Fara Zahar
- Creme tartinabile
- Produse de curățenie ecologice
- Grau
- Produse Igienă ECO
- Remedii
- Remedii
- Branca Ursului
- Sirop de Tuse Copii/Adulti
- Remedii Capsule
- Remedii Celulita
- Tincturi simple
- Comprimate
- Siropuri
- Produse cu Tamaie
- Gemoderivate
- Sucuri naturale
- Detoxifiere
- Raceala & Gripa
- Tincturi compuse
- Tratamente Acnee
- Remedii Naturale ORL
- Uleiuri esentiale
- Remedii Afectiuni Masculine
- Scheme de Tratament
- Unguente
- Remedii Florale
- Igiena bucala
- Geluri Naturale
- Produse auxiliare
- Produse & Remedii Ayurvedice
- Uleiuri Naturale
- Miere produse apicole
- Produse Eco/BIO si Vegane
- Vitamine minerale Remedii naturale
- Produse recomandate
- Igiena bucala
- Proteine & Suplimente alimentare
- Pachete 1+1
- Condimente
- Alimentare
- Alimente BIO/ECO
- Produse din Nuca de Cocos
- Tarate
- Seminte de cultivat/germinat
- Grau
- Cafea
- Ulei
- Conserve Naturale
- Sucuri
- Dulceata & gem
- Fructe uscate
- Unt
- Paste
- Siropuri
- Gustari
- Otet
- Creme tartinabile
- Fulgi
- Bauturi
- Saratele
- Pudre si prafuri roscove
- Musli
- Condimente
- Alimente Fara Gluten
- Sare
- Cacao
- Produse RAW
- Alimente Fara Lactoza
- Produse de Post
- Nuci
- Dulciuri & Indulcitori Naturali
- Cereale boabe
- Produse Apicole Naturale
- Superalimente
- Seminte
- Leguminoase
- Batoane Proteice
- Faina
- Vitamine
- Produse din Nuca de Cocos
- Ulei
- Unguente
- Relaxare
- Sare